Mihai Ghimpu își sărbătorește ziua de naștere. Mesajul ironic al lui Igor Dodon
Liderul liberalilor, Mihai Ghimpu, își sărbătorește astăzi ziua de naștere, exact când este organizat referendumul de revocare a primarului Dorin Chirtoacă, inițiat de socialiști.

„Mihai Ghimpu se supără când îi spun Mihail Fiodorvici. Azi îi vor spune așa: Mihail Fiodorovici, să fii sănătos!”, i-a transmis Igor Dodon la ieșirea din secția de vot, după ce a votat în cadrul referendumului de demitere a primarului liberal.
Menționăm că, astăzi, Mihai Ghimpu împlinește 66 de ani.
Atunci când a aflat că referendumul de demitere a sa va fi organizat pe 19 noiembrie, Dorin Chirtoacă a catalogat drept „cinică” decizia de a desfășura acest exercițiu electoral în ziua în care liderul partidului din care face parte își sărbătorește ziua de naștere, scrie ziarulnational.md.
Iar Mihai Ghimpu le-a solicitat chișinăuenilor să-i facă un cadou în această zi - să stea acasă și să bea un pahar de vin de sănătatea lui.


