Mihai Cârlig îl acuză pe Dorin Chirtoacă că a înstrăinat terenul de lângă Circ
Primarul Capitalei, Dorin Chirtoacă, este acuzat că ar fi implicat în înstrăinarea ilegală a aproape 300 de ari de teren din preajma Circului din Chişinău. Învinuirea vine din partea fostului pretor al sectorului Râşcani Mihai Cârlig.

Potrivit fostului subaltern, dar şi fost coleg de partid, pe terenul de lângă circ urma să fie construit un stadion, dar Primăria l-a dat în gestiune, gratuit, mai multor firme. Cârlig susţine că un ar valorează un milion de lei. În consecinţă, Dorin Chirtoacă ar fi prejudiciat municipalitatea cu aproximativ 270 de milioane de lei. Primarul Capitalei a anunţat că va comenta acuzaţiile pe parcursul zilei de astăzi.
Mihai Cârlig este propus de Partidul Popular în calitate de candidat pentru funcţia de primar al Chişinăului.
"Acest teren a fost înstrăinat la o firmă concretă, dar cum s-a întâmplat că să fie parcelat şi să fie dat pe gratis la diferite firme? Aceste scheme sunt bine pregătite nu de instanţele de judecată, nu de agenţii economici dar în complice cu primăria Chişinău şi anume cu primarul general", a spus candidatul la Primăria Capitalei, Mihai Cârlig.