theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
25 Ноября 2017, 11:20
438
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Michalko, pentru prima dată în Transnistria în calitate de șef al delegației UE în Moldova

Şeful Delegaţiei UE în Moldova, Peter Michalko, a mers vineri în Transnistria şi a fost primit de preşedintele acesteia, Vadim Krasnoselski.

Michalko, pentru prima dată în Transnistria în calitate de șef al delegației UE în Moldova
Michalko, pentru prima dată în Transnistria în calitate de șef al delegației UE în Moldova

Potrivit agenţiei INFOTAG cu referire la site-ul liderului de la Tiraspol, diplomatul şi-a exprimat mulţumirea referitor la "funcţionarea practică a regimului optim de comerţ al Transnistriei cu UE".

"Astăzi putem spune că această colaborare oferă oportunităţi suplimentare şi aduce beneficii reale în sfera economică a Transnistriei, căci agenţii economici au acces liber la piaţa europeană, care sperăm că se va extinde", a spus el.

Krasnoselski a salutat venirea noului reprezentant al UE în Moldova, spunând că "ne-am dori să rezolvăm unele probleme practice, să facem schimb de idei, să ascultăm recomandări, sfaturi, să învăţăm despre desfăşurarea interacţiunii între Transnistria şi Uniunea Europeană".

"Transnistria intenţionează să menţină contactele cu Uniunea Europeană, în special cele comerciale. Conducerea republicii ascultă recomandările experţilor europeni şi analizează posibilitatea utilizării lor practice, ţinând cont de specificul orânduirii de stat al RMN", a spus el.

Referindu-se la procesul de negocieri, interlocutorii au atras atenţia la actualitatea dezvoltării acestuia. Având în vedere că peste câteva zile va avea loc o nouă rundă de negocieri în formatul "5+2", părţile au discutate şi problemele care vor fi abordate în cadrul reuniunii de la Viena.

Peter Michalko a subliniat că "comunitatea internaţională urmăreşte cu mare atenţie dezvoltarea dialogului". El a apreciat înalt deschiderea podului lângă satele Gura Bîcului şi Bîcioc, amintind că reabilitarea acestuia a fost făcută inclusiv din fondurile UE.

Potrivit diplomatului, Uniunea Europeană va continua "să participe activ la activitatea "Reuniunii Permanente...", luând măsuri pentru consolidarea dialogului dintre Transnistria şi Moldova şi îmbunătăţirea calităţii vieţii cetăţenilor de pe ambele maluri ale Nistrului".

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована