Michalko, despre amendarea RTR și banii UE așteptați în R. Moldova
Peter Michalko, ambasadorul Uniunii Europene, spune că prima tranșă a ajutorul macro-financiar va veni imediat după ce va fi efectuată o evaluare a îndeplinirii condiționalităților, iar acest lucru s-a putea întâmpla în primul semestru.

Tot astăzi oficialul UE a fost întrebat cum comentează sancționarea postului de televiziune RTR Moldova și dacă UE a început monitorizarea campaniei pre-electorale, scrie deschide.md.
La capitolul, asistență macro-financiară Michalko a declarat că în cadrul memorandumului semnat de autoritățile de la Chișinău cu cele de la Bruxelles sunt 28 de condiționalități care au caracter tehnic dar sunt și precondiții care spun că pentru fiecare dintre cele trei tranșe prevăzute se va face o evaluare separată.
„Astfel prima tranșă va fi acordată după ce va fi efectuată o evaluare a îndeplinirii condiționalităților. Iar celelalte trașe vor veni în mod asemănător”, a adăugat ambasadorul UE.
Peter Michalko a fost întrebat de reporterul RTR Moldova, cum comentează faptul că postul de televiziune a fost amendat cu o sumă enormă pentru că la capitolul știri externe s-a vorbit despre Federația Rusă și dacă susține acest lucru.
„Eu am răspuns de câteva ori că acest lucru nu corespunde standardelor de democrație europeană. Pentru că noi susținem libertatea de a avea acces la surse de informare. Desigur că noi recunoaștem că trebuie să luptăm cu propaganda care vine din exterior, lucru existent. Și în cadrul UE sunt mijloace de combatere a propagandei. Aceste mecanisme despre care vorbesc asigură accesul la informație și sunt bazate pe monitorizare îndelungată și în cazul în care informația nu este adevărată trebuie să fie sancționată dacă informația este adevărată atunci trebuie să fie asigurat accesul la informație. Credem că și R. Moldova se va ghida de aceste principii”, a declarat ambasadorul UE.
Peter Michalko s-a referit și la alegerile parlamentare care urmează să aibă loc în această toamnă în R. Moldova. Oficialul a declarat că Uniunea Europemană monitorizează dacă oamenii au libertatea de a candida, dacă candidații au acces la mass-media pentru ca să informeze despre planurile sale, dacă există riscul ca în circumscripții candidații să fie influențați dar și alte aspecte.
„Noi suntem în relația R. Moldova ca partener permanent și noi inclusiv vedem această activitate pre-electorală și vreau să spun că este diferență cu ce a fost în trecut. Această diferență este una foarte mare pentru că se află absolut totul în cazul aplicării unor practici negative. În campania propriu zisă vor fi folosite și mecanismele obișnuite pentru campaniile electorale. Dacă a început activitatea electorală înseamnă că a început și monitorizarea din partea UE”, a adăugat Ambasadorul plenipotențial al UE la Chișinău.
Amintim că șefului Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, Peter Michalko a susținut o conferință de presă prilejuită de jumătate de an de activitate în Republica Moldova.


