Meyer: „Republica Moldova trebuie să-şi păstreze identitatea”
„Republica Moldova trebuie să-şi păstreze identitatea şi, datorită potenţialului cultural bogat, este pe deplin în stare să-şi creeze un spaţiu propriu în casa europeană.

Văd Republica Moldova ca pe un stat neutru, care, prin ataşamentul său faţă de UE, să nu renunţe în nici un caz la legăturile sale bune tradiţionale cu vecinii estici”, susţine noul Ambasador al Republicii Federale Germane în Republica Moldova, Matthias Meyer.
El a declarat, într-un interviu acordat TRIBUNA, că „Republica Moldova poate fi mai mult decît o punte între Est şi Vest”. „Ea nu trebuie pusă niciodată în faţa deciziei de a alege între Est şi Vest, deoarece acest fapt ar fi contrar identităţii sale”, a precizat Ambasadorul.
Matthias Meyer susţine că „eforturile de reformă ale Republicii Moldova pentru consolidarea structurilor democratice şi crearea condiţiilor favorabile de investiţii în domeniul economiei au rezultate bune”.
„Germania oferă în aceste domenii consultanţă la toate nivelurile. Mai sînt încă multe lucruri de realizat, iar Republica Moldova trebuie să depună eforturi mari, pentru a consolida condiţiile creşterii încrederii ţărilor străine în formele sigure de colaborare”, a menţionat Ambasadorul.


