Marinuța: Rusia dă asigurări că armamentul va fi reîntors
Armamentul rusesc din regiunea transnistreană va fi reîntors la depozit. Cel puțin asta asigură consilierul ministrului Apărării al Rusiei, general-colonelul Valerii Evnevici, care a avut o întâlnire cu ministrul Apărării, Vitalie Marinuța.

„Am fost asigurat că acel armament a fost introdus ca urmare a unei decizii iresponsabile a unor persoane din cadrul grupului militar rus din regiunea transnistreană şi am primit garanţii că în următoarele zile acel armament va fi reîntors la depozit”, a declarat Marinuța pentru Deutsche Welle.
Ministrul Apărării a precizat că acel armament era deja în depozitele contingentului rus din regiunea transnistreană.
„Cel mai grav este că el a fost introdus în zona de securitate contrar tuturor protocoalelor semnate între părţi, fără înştiinţarea organelor constituţionale ale Republicii Moldova şi fără înştiinţarea Comisiei Unificate de Control”, a spus Vitalie Marinuța.
Totodată, oficialul afirmă că a propus părții ruse să fie inițiată retragerea tehnicii blindate care se află pe teritoriul transnistrean.
„Am propus să începem realizarea celei de-a doua etape a unui protocol care prevede retragerea din zona de securitate a tehnicii blindate ruseşti şi armamentul greu de infanterie cum sunt aruncătoarele de grenade şi lunetele. Acesta va fi un pas important în consolidarea încrederii între toate părţile. Aşteptăm răspuns din partea Rusiei”, a mai spus Marinuța.
Săptămâna aceasta, ministrul Apărării și-a exprimat îngrijorarea că Rusia a livrat în Transnistria 20 de camioane militare, lansatoare de grenade şi puşti cu lunetă.
Premierul Vlad Filat a refuzat să comenteze aceste declarații, precizând că-și va expune poziția după ce va ficlarificată situația.


