Marian Lupu – invitat în Polonia
Andrzej Halicki, Copreşedintele Adunării Parlamentare Republica Moldova – Republica Polonia, care conduce o delegaţie a Sejmului polonez în Moldova, l-a invitat pe Speakerul Marian Lupu să efectueze o vizită oficială la Varşovia. El i-a adresat această invitaţie astăzi, în cadrul unei întrevederi.

Oficialul polonez l-a informat pe Președintele Parlamentului că scopul vizitei delegației în Republica Moldova ține de participarea la ședința Biroului Adunării Parlamentare Republica Moldova – Republica Polonia. El a menționat importanța consolidării și extinderii relațiilor interparlamentare dintre țările noastre și a reiterat sprijinul Poloniei pentru promovarea reformelor democratice și pentru parcursul european al Republicii Moldova.
Marian Lupu a apreciat înalt dinamica ascendentă a relațiilor bilaterale moldo-poloneze și a menționat, în acest sens, recenta vizită în Moldova a Președintelui Poloniei, Bronislaw Komorowski, cît și importanța creării Adunării Parlamentare Republica Moldova – Republica Polonia.
Marian Lupu a optat în favoarea extinderii și consolidării bunelor relații de prietenie dintre țările noastre, menționînd că cooperarea pe dimensiunea parlamentară promovează schimbul de experiență, dialogul bilateral, dar și vine în suportul aspirațiilor de integrare europeană a țării noastre.


