Ссылка скопирована
Marian Lupu, în vizită oficială la Paris
Preşedintele Parlamentului R. Moldova, Marian Lupu, întreprinde o vizită oficială la Paris, în perioada 6-8 februarie, aceasta fiind prima vizită a conducerii Parlamentului Moldovei în Franţa, după instaurarea guvernului socialist francez.

Potrivit unui comunicat de presă al Legislativului, în cadrul vizitei oficiale, Marian Lupu va avea o serie de întrevederi cu conducerea Adunării Naționale a Franței, cu reprezentanți ai Comisiei politică externă a legislativului francez, cu reprezentanții Adunării internaționale a Francofoniei, cu ai diasporei etc.
La întrevederile cu reprezentanții conducerii statului francez vor fi abordate subiecte ce țin de suportul acordat de către Paris aspirațiilor de integrare europeană a țării noastre, inclusiv pe dimensiunea semnării de către R. Moldova a Acordului de Asociere, cât și liberalizarea regimului de vize pentru cetățenii moldoveni.
Din delegația oficială a Parlamentului R. Moldova fac parte preşedintele Comisiei Politică Externă şi Integrare Europeană, Igor Corman, cât și reprezentanți ai tuturor fracțiunilor parlamentare.
Ultima vizită a unei delegații parlamentare în Franța a avut loc acum cinci ani și, de asemenea, a fost condusă de către șeful Legislativului, Marian Lupu.


