Marian Lupu a avut o întrevedere de bilanţ cu Jean-Claude Mignon, Preşedintele APCE
Preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, Marian Lupu, a avut ieri o întrevedere cu Jean-Claude Mignon, Preşedintele Adunării Parlamentare a Consiliului Europei(APCE), în care s-a făcut un bilanţ al vizitei oficiale în Republica Moldova, întreprinsă în perioada 2-5 aprilie, a relatat pentru MOLDPRES Secţia relaţii cu mass-media a Legislativului.

Jean-Claude Mignon l-a informat pe Preşedintele Parlamentului Republicii Moldova despre întrevederile cu oficialităţile de la Chişinău, precum şi despre vizita efectuată în ajun la Tiraspol şi discuţiile cu reprezentanţii administraţiei regiunii separatiste. În opinia sa, aceste discuţii au fost pozitive şi favorabile, iar noua conducere a regiunii din stînga Nistrului manifestă mai multă flexibilitate şi deschidere pentru dialog şi există posibilităţi reale de a avansa pe calea negocierilor dintre Chişinău şi Tiraspol.
Oficialul european a remarcat că în cadrul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei a fost creată o Subcomisie responsabilă de elaborarea rezoluţiilor, inclusiv asupra conflictelor îngheţate, şi care în continuare se va preocupa intens de problematica transnistreană, în special, de stabilirea unui mecanism de dialog dintre deputaţii APCE, ai Parlamentului Republicii Moldova şi reprezentanţii organului legislativ de la Tiraspol.
Preşedintele Parlamentului şi-a exprimat satisfacţia vizavi de mesajele pozitive cu care a revenit de la Tiraspol Jean-Claude Mignon.
În cadrul primei întrevederi din 2 aprilie curent, Marian Lupu i-a adresat Preşedintelui APCE rugămintea de a media lansarea unui dialog şi la nivelul aleşilor cetăţenilor de pe cele două maluri ale Nistrului.
"Mă bucur că domnul Jean-Claude Mignon a reuşit să prezinte în continuare APCE drept un mediator în dialogul parlamentar dintre Chişinău şi Tiraspol şi că Evgheni Şevciuk şi Anatoli Kaminski au arătat deschidere în acest sens", a afirmat Marian Lupu. În opinia sa, implicarea parlamentarilor în acest dialog trebuie să fie bine gîndită, încadrată în politicile statului şi în procesul de negocieri la nivel internaţional.
Preşedintele Parlamentului a precizat că problematica transnistreană urmează a fi discutată în cadrul şedinţei închise de mîine a Legislativului, iar în baza analizelor făcute va propune personal un proiect de hotărîre, prin care să fie create şi reglementate mecanismele de aplicare a diplomaţiei parlamentare în cadrul efortului comun de reintegrare a Republicii Moldova.
"Apreciem rolul instituţiilor şi reprezentanţilor însărcinaţi cu negocierea politică internă şi externă a diferendului. Eu personal văd rolul principal al deputaţilor în a dezvolta dialogul între comunităţile de toate nivelurile de pe malul stîng şi cel drept ale Nistrului, iar obiectivul practic este să creăm un cadru favorabil, inclusiv legislativ, în limitele Constituţiei Republicii Moldova, ca să rezolvăm problemele oamenilor de pe ambele maluri ale Nistrului, să le oferim posibilitatea de a trăi mai bine", a spus Marian Lupu.
Preşedintele Parlamentului a estimat că, odată cu vizita oficială a Preşedintelui APCE în Republica Moldova, în cooperarea cu acest prestigios for european intervine o etapă calitativ nouă.
"Cooperarea cu Republica Moldova rămîne a fi o prioritate pentru APCE şi structurile sale vor acorda şi în continuare tot sprijinul pentru finalizarea reformelor promovate în ţara dumneavoastră", a concluzionat, la rîndul său, Jean-Claude Mignon.
Preşedintele Parlamentului, Marian Lupu, a exprimat gratitudine Preşedintelui Adunării Parlamentare a Consiliului Europei pentru vizita efectuată în Republica Moldova, care, în opinia sa, constituie un suport puternic în dezvoltarea Republicii Moldova pe calea democratică şi a integrării europene a ţării noastre.


