Maia Sandu reacţionează la declarațiile lui Vlad Plahotniuc
Liderul Partidului Acțiune și Solidaritate, Maia Sandu, nu s-a lăsat mult aşteptată şi a venit cu o reacție în urma declarațiilor care o vizează, făcute astăzi de către președintele Partidului Democrat din Moldova, Vlad Plahotniuc.

Politicianul s-a expus vizavi de problemele apărute în urma reformei în sistemul educațional din țară.
Pe o reţea de socializare, PAS a precizat: ”În politică pot fi multe opinii, dar un singur adevăr. Opinia vociferată astăzi de Vlad Plahotniuc îi aparține, dar adevărul este că o persoană care a devenit simbolul corupției, al injustiției, al sufocării statului, democrației și drepturilor omului nu are calitatea morală de a aprecia schimbări și reforme. Oricât de mult ar dori cel mai detestat cetățean să fure viitorul țării, nu va reuși. Omul care manipulează și dezinformează fără încetare nu are dreptul moral de a vorbi despre educație.
Cu regret, sistemul educațional are probleme grave, iar asta, mai ales, din cauza că țara a fost acaparată de o bandă de hoți care s-a ocupat de propriul interes și a sărăcit statul. Școlile se închid din cauza că oamenii pleacă dintr-o țară furată de corupți. Școlile se vor deschide când vor fi închiși corupții”.


