Mai mulţi miniştri vor efectua o vizită comună la Chişinău
Miniştrii de Externe ai Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, William Hague, al Poloniei, Radosław Sikorski, şi al Regatului Suediei, Carl Bildt, vor efectua o vizită de lucru în Republica Moldova, pentru prima dată în acest format trilateral, la invitaţia ministrului Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Iurie Leancă.

"Prezenţa la Chişinău a înalţilor demnitari europeni se încadrează în ritmul de intensitate fără precedent în relaţiile dintre ţara noastră şi cele trei state importante ale UE, şi denotă existenţa unui interes sporit din partea acestora faţă de procesul de transformări în care s-a angajat Republica Moldova", se arata intr-un comunicat de presa.
Vizita în format trilateral, care va avea loc într-un an semnificativ pentru Republica Moldova, vine să reconfirme sprijinul Marii Britanii, Poloniei şi Suediei faţă de demersurile europene ale ţării noastre, care intră în ultima etapă a negocierilor pe marginea Acordului de Asociere cu UE.
Amintim că, Republica Moldova a fost vizitată anterior de tandemul polono-suedez R. Sikorski – C. Bildt (decembrie 2010), precum şi cel germano-britanic D. Lidington – W. Hoyer, la nivel de viceminiştri (septembrie 2010).
Totodată, menţionăm că, aceasta va fi prima vizită în istora relaţiilor bilaterale moldo-britanice a unui oficial britanic de asemenea rang, Moldova fiind şi prima ţară din cadrul Parteneriatului Estic vizitată de şeful diplomaţiei britanice.


