MAE român privind formarea noului Guvern al Republicii Moldova
Ministerul Afacerilor Externe ia notă de învestirea noului Guvern al Republicii Moldova, pe baza unui Program de activitate cu o componentă socio-economică predominantă, care include, ca obiectiv prioritar, realizarea asocierii politice și integrării economice cu Uniunea Europeană, se spune într-un comunicat al MAE român.

Formarea Guvernului, „la capătul unui îndelungat proces de consultări politice, reprezintă premisa pentru abordarea neîntârziată a problemelor care stau astăzi în fața Republicii Moldova”.
Ministerul Afacerilor Externe exprimă așteptarea ca noul Executiv să continue, într-o manieră intensificată și consecventă, eforturile în direcția consolidării parcursului pro-european, a aprofundării reformelor democratice și întăririi instituțiilor statului de drept, în consens cu mesajul transmis de cetățeni la alegerile din 30 noiembrie 2014.
Responsabilitatea asigurării unei guvernări eficiente, stabile, care să țină cont și să respecte aceste așteptări ale cetățenilor revine tuturor forțelor care au dat votul pentru învestirea Guvernului. Din acest punct de vedere, urmărirea strictă a obiectivului integrării europene, respectiv al realizării reformei conform standardelor europene va constitui un test de încredere pentru aceste forțe, se mai spune în comunicat.
România rămâne angajată, în aceste condiții, pentru dezvoltarea, în continuare, a dialogului politic și a cooperării concrete cu Republica Moldova, pentru susținerea eforturilor autorităților de la Chișinău îndreptate spre consolidarea parcursului european.


