Lupu și Filat îl lasă pe Timofti singur la cîrma țării
La doar cîteva zile după învestirea în funcție, Președintele Nicolae Timofti este lăsat singur la cîrma țării. Cel puțin pentru două zile. Aceasta pentru că Speakerul Marian Lupu se va afla, în perioada 26-28 martie 2012, la Almati, Republica Kazahstan, iar Premierul Vlad Filat, în perioada 27-28 noiembrie, la Bruxelles.

După cum relatează TRIBUNA, Marian Lupu va participa la şedinţa festivă a Consiliului Adunării Interparlamentare a CSI. Speakerul va fi însoțit de o delegaţie parlamentară din care fac parte deputaţii Chiril Lucinschi, Preşedintele Comisiei cultură, educaţie, cercetare, tineret, sport şi mass-media, şeful delegaţiei Parlamentului Republicii Moldova la Adunarea Interparlamentară a Ţărilor Membre ale CSI şi Gheorghe Brega, membrul Comisiei protecţie socială, sănătate şi familie.
Vlad Filat urmează să aibă la Bruxelles un șir de întrevederi cu oficiali europeni cu care va discuta despre ultimele evoluții în relațiile moldo-comunitare, dar și despre perspectivele de dezvoltare a acestora.


