Lupu refuză să majoreze salariile colegilor săi din Parlament şi Guvern
Preşedintele Parlamentului, Marian Lupu, se pronunţă împotriva majorării salariilor demnitarilor de stat, printre care se numără şeful statului, deputaţi, prim-ministrul, miniştrii. El a declarat, după şedinţa Parlamentului de azi, că mai întîi trebuie mărite salariile funcţionarilor publici locali.

”Subiectul cu salariile demnitarilor poate să mai aştepte”, a remarcat Lupu, precizînd că acest proiect încă urmează a fi discutat în Parlament, cînd îşi va expune oficial poziţia.
Totodată, liderul democraţilor a recunoscut că proiectul de lege respectiv nu au fost consultat în cadrul Consiliului Alianţei pentru Integrare Europeană, fiind aprobat de Guvern în mod unilateral. Aceeaşi situaţie, potrivit lui Lupu, este şi cu procurarea automobilelor noi pentru primele trei persoane în stat.
”Nu am avut discuţii în cadrul Consiliului AIE. Am aflat dintr-un reportaj de televiziune despre procurarea maşinilor. Ulterior, am aflat că banii au fost alocaţi cu un an şi jumătate sau chiar doi ani în urmă”, a specificat Marian Lupu.
De menţionat că Serviciul Protecţie şi Pază de Stat a anunţat, recent, că intenţionează să procure trei maşini pentru şeful statului, prim-ministru şi preşedintele Parlamentului. Costul total al acestei achiziţii se ridică la circa 500 de mii de euro.


