Lupu: Pe 16 sau 17 martie alegem preşedintele! Discutăm despre dna Bacalu, dar si despre alţii
Desi se arata rezervat in declaratii vizavi de discutiile privind identificarea unui candidat, Marian Lupu spune ca in apropiere de 15 martie, Parlamentul va alege seful statului.

”Nu avem o data batuta în cuie, dar pot sa va spun astazi ca în apropiere de 15 martie, poate pe 16 sau 17, vom alege presedintele. În dependenta de rezultatele zilei de mâine. Cât despre candidati, avem o lista de 13 si mai avem de muncit pe marginea ei. Astazi se discuta candidatura doamnei Bacalu, dar nu în exclusivitate”, a declarat Lupu in cadrul unei emisiuni la Moldova 1. Liderul PD spune ca persoana desemnata va fi prezentata societatii cu suficient timp inainte de data alegerilor, pentru ca oamenii s-o cunoasca.
In acelasi timp, Lupu s-a aratat deschis fata de ideea lui Mihai Ghimpu de semnarea a unui acord de catre viitorul presedinte. "Eu personal poate as fi propus semnarea unui astfel de document, dar nu cu aceasta cerinta. Vreau sa specific ca presedintele nu vine sa faca schimbari radicale sau sa se rafuiasca cu partidele sau ministrii. Un aranjament politic ar permite sa punem la punct unele întrebari. Pâna la urma, demiterea unui ministru este un proces atât juridic, cât si politic", a punctat Lupu.


