Lupu: “Nu cred că în două, trei zile vom finaliza negocierile”
Democraţii s -au întrunit astăzi în şedinţa Biroului Politic al formaţiunii pentru a decide în ce format vor continua negocierile cu colegii din fosta AIE.

Preşedintele PD Marian Lupu afirmă că au rămas câteva subiecte la care nu s-a pus punctul pe “i”.
“Ne propunem să discutăm deja la nivel de conducere a partidelor. Avem angajamente faţă de oameni şi comportamentul nostru trebuie să fie clar şi responsabil. Avem diverse opinii la mai multe subiecte”, a declarat Lupu.
Politicianul a precizat că problema cheie este desemnarea unui candidat pentru funcţia de premier şi componenţa noului Guvern.
“Nu s-au găsit argumente şi explicaţii de ce s-a ajuns la negocierea unui nou Acord, odată ce nu s-au găsit multe carenţe. Aici există multe întrebări. Urmează personalizarea propriu zisă, mă refer aici la candidatura pentru funcţia de premier şi a miniştrilor. Nu cred că în două sau trei zile aceste întrebări să se rezolve. E necesar să trecem la o fază superioară ca să dezlegăm aceste noduri”, a conchis Marian Lupu.
Amintim că şeful statului Nicolae Timofti a declarat anterior că ar fi fost convenit un termen pentru finalizarea negocierilor, iar candidatul la funcţia de premier ar putea fi anunţat săptămâna viitoare.


