Lupu mai așteaptă o cedare de la PL
În pofida insistențelor liberalilor, de a le fi cedată conducerea Comisiei Naționale de Integritate, Marian Lupu îi sugerează lui Mihai Ghimpu să își pună pofta în cui pentru că desemnarea conducerii acestei instituții este o problemă de principiu.

”Intuiția îmi spune că până la urmă colegii se vor conforma și vom putea alege președintele CNI chiar la prima ședință a Parlamentului din sesiunea toamnă-iarnă. Mizăm pe modul de a gândi rațional al tuturor colegilor din AIE”, a declarat Lupu în cadrul emisiunii ”În oglindă” de la Euro TV.
În ceea ce privește datoria rămasă față de PL, Lupu afirmă că este oricând gata să instituie încă o funcție de prim-vicepreședinte al Parlamentului pentru colegii săi liberali.
”Legea nu ne împiedică să facem acest lucru. Ușa este deschisă”, a mai declarat democratul.
Precizăm că PL nu a primit încă o funcție compensatoare pentru cea de președinte al Parlamentului cedată democraților după alegerea lui Nicolae Timofti în funcția de președinte al republicii.
Anterior, PL solicita în schimbul postului de spicher cel de procuror general,director al CCCEC sau măcar funcția de prim-vicepreședinte al Parlamentului.
Solicitările au fost însă respinse. Ulterior, Mihai Ghimpu a recunoscut că liberalii s-ar mulțumi și cu funcția de președinte al CNI, instituție care urmează să verifice veniturile și proprietățile demnitarilor.
PLDM și PD pledează însă pentru alegerea unei persoane din societatea civilă în acest post.
Sursa: www.union.md


