Lupu îl apără pe Donciu
Șeful Comisiei Naționale pentru Integritate, Anatol Donciu, trebuie lăsat să se manifeste. De această părere este președintele Parlamentului, Marian Lupu, care îl apără pe noul șef al comisiei care va verifica averile demnitarilor.

„Eu nu sunt genul de persoană care să vorbească despre integritatea morală a cuiva care nu s-a manifestat încă. Dar ceea ce știu sigur este faptul că în Republica Moldova un om poate fi făcut cârpă în 5 secunde, asta știu”, a declarat Lupu, după ședința de astăzi a Parlamentului.
Or, potrivit lui Lupu, informațiile care au apărut în presă despre averea dubioasă a lui Donciu „nu sunt temei pentru adjudecare serioasă”.
„Trebuie să lăsăm oamenii să se manifeste. Doar acțiunile lor trebuie să fie la baza opiniei despre ei”, a adăugat speakerul.
Anatol Donciu a fost numit șef al Comisiei Naționale pentru Integritate acum două săptămâni. La puțin timp de la numirea sa în fruntea CNI, în presă au apărut informații despre palatul de milioane în care locuiește noul șef pe veniturile demnitarilor. Pentru că în situația în care funcţionarul a lucrat toată viaţa la stat, nu este clar cum și-a agonisit averea.
În replică la informațiile din mass-media, Anatol Donciu a venit cu o dezmințire în care explică că toată averea sa este obținută prin muncă, atât ca avocat, cât și de cadru didactic.
Totodată, la numai trei zile după numirea lui Donciu în funcţie mai multe ONG-uri au cerut demisia lui, pe motiv că există probe ce denotă că proaspătul șef al CNI ar putea trece cu vederea avuţiile unor procurori, dar şi ale guvernării.


