Lupu: Comisia pentru BEM să nu investigheze tot sistemul bancar
Comisia de anchetă în cazul Băncii de Economii (BEM) nu trebuie să investigheze situția din întregul sistem bancar din Republica Moldova. De această părere este președintele Parlamentului Marian Lupu, care a respins propunerea premierului Vlad Filat.

„Am auzit că această propunere și nu sunt de acord. Sunt ferm convins de importanța acestei bănci, iar investigația trebuie să fie separată. Dacă se dorește o comisie per ansamblu, nu au decât să propună crearea altei comisii. Din moment în care investigația va fi lărgită asupra întregului sistem de 16 bănci comerciale, atenția pentru Banca de Economii va fi diminuată. Aceasta înseamnă că este ceva de ascuns”, a declarat Lupu.
Ideea privind constituirea unei comisii parlamentare de anchetă care să investigheze situaţia de la Banca de Economii îi aparține liderului PL, Mihai Ghimpu. În context, premierul Vlad Filat a propus ca activitatea acestei comisii să se extindă asupra întregului sistem bancar
Analiştii economici susţin că, de fapt, Banca de Economii este lichidă, iar toată această zarvă în jurul ei a fost creată pentru a manipula cetăţenii şi a-i sustrage de la problemele mai importante. Potrivit avocatului Andrei Năstase, în spatele atacurilor raider de la Banca de Economii se află actualul prim-vicepreşedinte al Parlamentului Vlad Plahotniuc.
Implicarea lui Plahotniuc în atacurile raider asupra câtorva bănci din Republica Moldova a devenit și mai vizibilă după ce Înalta Curte de la Londra a deconspirat un set de documente la cererea avocaţilor oamenilor de afaceri Victor Țopa şi Viorel Ţopa.


