Lupu a refuzat să explice comuniştilor ce a făcut în Odesa
Spicherul Parlamentului, Marian Lupu, a refuzat să explice în plenul Legislativului, la solicitarea deputaţilor comunişti, care a fost scopul vizitei sale în regiunea Odesa, Ucraina, care a avut loc pe 9 iulie.

”Nimeni din conducerea ţării vecine nu ştia despre vizita oficială din subsolul localităţii Şabo. Vrem un raport unde aţi fost, cu cine v-aţi întîlnit, ce evenimente culturale aţi reuşit să vizitaţi. Am vrea să aflăm cum se cheltuiesc banii publici”, a declarat deputatul Partidului Comuniştilor, Grigore Petrenco.
Răspunsul spicherului nu s-a lăsat aşteptat. ”Eu am să dau raport atunci cînd voi considera necesar şi conform Regulamentului Parlamentului. Pînă atunci, cum spune domnul Ghimpu, bonjour maman!”, a replicat Lupu.
Potrivit Serviciului de presă al Parlamentului, Marian Lupu, a avut în Odesa întrevederi cu vicepreşedintele administraţiei regiunii Odesa, Piotr Hlîţov, vicepreşedintele Comisiei parlamentare pentru securitatea naţionala a Radei Supreme, Serghei Grinevetki, şi alţi oficiali din regiune.


