Lovitură grea pentru Vadim Mişin. Cum va reacţiona?
Proaspăt ales în funcţia de Preşedinte al noului partid politic „Renaşterea”, deputatul Vadim Mişin a primit o lovitură puternică de la foştii săi colegi din Uniunea Ofiţerilor din Republica moldova. Aceştia l-au destituit din funcţia de Preşedinte al respectivei organizaţii.

După cum relatează TRIBUNA, Uniunea a distribuit un comunicat de presă în care afirmă că, la adunarea republicană a ofiţerilor au participat 141 de delegaţi din 30 de organizaţii raionale şi municipale din 44 cîte există, ceea ce reprezintă 68%.
„În cadrul şedinţei, cu unanimitate de voturi, a fost ales în calitate de nou Preşedinte colonelul în rezervă Vladimir Donţul şi noile organe de conducere ale UORM. Adunarea a condamnat vehement tentativele grupului lui Vadim Mişin, din care fac parte G. Condratenco, A. Maliuga, E. Maslovschi şi alţii, de a dispersa UORM şi de a folosi structurile acestei organizaţii obşteşti drept bază pentru crearea partidului lui Vadim Mişin”, se spune în documentul citat.


