Liderul PDM a declarat că teama suspendării președintelui rămâne deschisă
Preşedintele Partidului Democrat (PDM), Vlad Plahotniuc, susţine că tema suspendării Preşedintelui rămâne deschisă, mai ales în condiţiile în care Igor Dodon continuă această atitudine de nerespectare a prevederilor Constituţiei.

Potrivit agenţiei Infotag, despre aceasta el a declarat într-un interviu pentru portalul deschide.md.
În opinia sa, dacă ar fi existat un dialog politic între partidele de dreapta, fie că sunt în opoziţie sau la guvernare, acest subiect s-ar fi putut aborda într-un mod interesant.
„Însă pe dreapta sunt războaie şi e neîncredere, dezbinare totală. Juriştii noştri de la partid au analizat atât recomandările CC, cât şi acţiunile preşedintelui. Suntem în discuţii şi cu jurişti din afara partidului, este un subiect la care se lucrează minuţios. Atât pot să vă spun la acest moment", a menţionat Plahotniuc.
Referindu-se la rezultatele sondajelor de opinie, el a spus că, dacă s-ar încerca acum suspendarea Preşedintelui, mai ales dacă nu ar fi suficient pregătită juridic şi politic, ar duce la o mai mare legitimare a lui, nu la suspendarea din funcţie.
„Şi ghiciţi cine ar fi acuzatul de serviciu în acest caz? Desigur că Plahotniuc ar fi. Oponenţii ar spune că eu am vrut acest referendum ca să-l ajut pe Igor Dodon să crească", a remarcat el.
Întrebat despre reglementarea transnistreană şi rezultatele atinse în anul 2017, el a spus că aceste negocieri au avut la bază interesul cetăţenilor de pe ambele maluri ale Nistrului, pentru a rezolva probleme despre care se discută deja de ani de zile fără rezultat. Plahotniuc nu a confirmat şi nici nu a respins afirmaţiile că înţelegerile pe marginea unor probleme în reglementarea transnistreană au fost atinse în urma discuţiei pe care a avut-o cu proprietarul holdingului Sheriff, Victor Guşan.
„Am sprijinit politic negocierile, am ajutat echipa de negociatori, dar orice succes este al Republicii Moldova în final şi, în special, al acelor cetăţeni care vor avea beneficii de pe urma acestor acorduri, a spus liderul PDM.
Întrebat despre raportul Kroll-2 privind investigarea furtului miliardului din sistemul bancar, el a spus că a citit parţial din ce a apărut în presă.
„Însă nu e important dacă eu l-am citit, important este să-l citească factorii responsabili şi să acţioneze. Toţi cei care sunt sau vor fi găsiţi vinovaţi trebuie să răspundă şi noi, ca guvernare, prin pârghiile politice şi legale pe care le avem, vom insista ca acest lucru să se întâmple", a spus Plahotniuc.


