Liderul „Forţa Nouă” are o recomandare către CNA. Vezi care e!
Valeriu Pleşca, liderul Mişcării social-politice „Forţa Nouă”, are o recomandare către Centrul Naţional Anticorupţie (CNA) – să investigheze cum se formează tarifele la gazele naturale consumate de cetăţeni.

„Cu politica tarifară şi toate componentele coruptibile în activitatea Moldova-Gaz trebuie să se ocupe CNA, deoarece aşa şi nu am putut dobîndi informaţii despre structura cheltuielilor şi modalitatea formării tarifelor, dar rămîn sceptic că cineva din factorii decizionali au astfel de interes. Pînă la urmă, nici consumatorii nu au fost receptivi şi îşi achită facturile după opţiunea politică. Sperăm că pe viitor să fie mai precauţi”, a declarat politicianul pentru TRIBUNA, amintind că anterior formaţiunea sa a avut o întreagă campanie împotriva tarifelor nejustificate la gazul natural.
El a spus că acum îşi plăteşte facturile şi se gîndeşte „cît poate să dureze escrocheria dată”.
Întrebat ce planuri de viitor are, Valeriu Pleşca a răspuns: „La moment mă ocup cu economia politică şi pe viitor mă voi ocupa”.