theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
8 Сентября 2017, 17:19
421
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Liberalizarea transportului rutier și aerian între Moldova și Ucraina, discutată la Odesa

Republica Moldova şi Ucraina au stabilit pe agenda bilaterală pentru anul curent semnarea acordurilor bilaterale privind liberalizarea transportului rutier și aerian dintre cele două ţări.

Liberalizarea transportului rutier și aerian între Moldova și Ucraina, discutată
Liberalizarea transportului rutier și aerian între Moldova și Ucraina, discutată

Prim-ministrul Pavel Filip, care a participat împreună cu premierul Ucrainei, Volodimir Groisman, la cea de-a doua ediție a Conferinței internaționale de transport „Coridoarele integrate de transport Europa-Asia”, a declarat că o atenție deosebită trebuie acordată calității drumurilor care leagă Chișinău și Odesa, precum şi reabilitării tronsonului de cale ferată Basarabeasca-Berezino, proiecte care trebuie să-și găsească locul în strategiile de transport ale celor două state, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al Guvernului, prim-ministrul Pavel Filip a remarcat și necesitatea restaurării drumului Platonovo-Liubaşevka, oportunitatea instituirii unui punct de control vamal comun Palanka-Mayaki-Udobnoe, dar şi intensificarea cooperării în scopul includerii direcției Edineț-Vinnița în rețeaua transeuropeană de transport TEN-T.

Șeful executivului de la Chişinău a menţionat că politica sectorială de stat a Republicii Moldova în domeniul transporturilor și logisticii are la bază trei piloni: armonizarea legislației naționale cu reglementările UE, integrarea în coridoarele de transport internațional, liberalizarea piețelor de transport și reducerea costurilor de tranzacție.

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована