theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
7 Июня 2012, 17:10
591
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Liberalii s-au supărat foc pe Godea

Liberalii și liberal-democrații îl acuză pe deputatul neafiliat Mihai Godea de faptul că ar fi blocat în Parlament un proiect de lege așteptat cu nerăbdare de tinerii din R.Moldova care intenționează să plece la muncă în străinătate prin intermediul programului Work and Travel.

Și liberal-democratul Veaceslav Ioniță și-a exprimat regretul pentru faptul că documentul nu a fost votat
Și liberal-democratul Veaceslav Ioniță și-a exprimat regretul pentru faptul că documentul nu a fost votat

Documentul, care urma a fi votat astăzi, prevede ca tinerii să nu achite mai mult de 500 de dolari firmelor care organizează astfel de programe.

Proiectul de lege însă nu a acumulat numărul necesar de voturi pentru a fi adoptat și asta pentru că deputatul neafiliat Mihai Godea a refuzat să voteze, motivând că se află în grevă parlamentară.

”Îmi exprim regretul că din cauza lui Godea, care e în grevă parlamentară, legea nu a fost votată și a fost întoarsă comisiei parlamentare și nu va putea fi votată în următoarele șase luni. Din păcate mii de studenți vor fi nevoiți să achite mii de dolari acestor firme”, a anunțat vădit supărată deputatul PL Ana Guțu.

Și liberal-democratul Veaceslav Ioniță și-a exprimat regretul pentru faptul că documentul nu a fost votat. Ce-i drept Ioniță a dat vina pe președintele Parlamentului, Marian Lupu.

”Noi am intuit că nu vom acumula numărul de voturi necesare, de aceea am cerut amânarea procedurii de vot, dar domnul președinte a vrut să demonstreze tuturor că Parlamentul e nefuncțional. Acum trebuie să căutăm soluții. Fie vom elabora în regim de urgență un alt proiect de lege similar și îl vom spune mâine votului, fie vom încerca să anulăm votul de astăzi, dar nu știu cât e de legal”, a spus Ioniță.

Sursa: www.union.md

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована