Liberalii s-au „luat de cap” în ședința Parlamentului
Replicile acide între aleșii poporului au curs gârlă și în ședința de azi a Parlamentului.

Mărul discordiei a fost propunerea liberalilor reformatori ca deputata Corina Fusu să fie revocată din funcția de Copreședinte al Comitetului Parlamentar de Cooperare R.Moldova – Uniunea Europeană, iar în locul acesteia să fie numit liberalul reformator Ion Hadârcă, care de altfel este și liderul liberalilor „răzvrătiți”.
Solicitarea acestora a trezit nemulțumirea liberalilor care nu au ezitat să-i facă cu ou și cu oțet pe colegii reformatori.
Liberalul Gheorghe Brega l-a numit pe Ion Hadarca trădător, iar pe ceilalți reformatori – mâncători de ghindă. „V-ați culcat sub stejar și mâncați ghinda nu doar cea din copac, dar și cea de pe jos, cea stricată. Să vedeți că o să aveți nu numai hemoroizi, dar și ghemoroi. Mai aveți un pic de respect. Ați ajuns de râsul oamenilor”, a menționat Gheorghe Brega.
Nu a fost ales la cuvinte nici liberalul Mihai Ghimpu. A aruncat cu săgeți nu numai în colegii liberali, dar și în liberal-democrați. Mustrată de acesta a fost deputata Ana Guțu, căreia i-a spus că „a fost adusă în sac în partid și că ar trebui să-i fie rușine de ceea ce face”.
„Da tu, măi, taci acolo!”, i s-a adresat Mihai Ghimpu liberal-democratului Ion Butmalai care a vrut să intervină în timp ce Ghimpu își lua la rost colegii de partid. În replică, Butmalai a cerut ca acesta să fie scos din sala de ședințe a Parlamentului.
Și pentru că luarea de cuvânt a lui Ghimpu a picat la ora 13.00, liberalul nu a ezitat să amintească și de ora când liderul PLDM Vlad Filat a denunțat acordul de constituire a AIE 2 – ora 13.00.
„La ora 13.00, pe Ghimpu il apucă damblaua”, a replicat președintele fracțiunii PLDM, Valeriu Streleț.
„Haideți să dăm dovadă de inteligență, că ne aude o țară întreagă”, i-a îndemnat pe cei doi președintele Parlamentului Igor Corman.
Ca să liniștească spiritele, liberalul Valeriu Munteanu a solicitat o pauză, care însă nu a fost susținută de plen.
După scandal, inițiativele liberalilor reformatori au fost adoptate cu majoritatea voturilor deputaților prezenți în sală.


