Leancă: Dodon, ca un discipol veritabil al lui Voronin, merge pe aceeași cale
Președintele moldovean Igor Dodon a avut la Soci, marți, 10 octombrie, o întrevedere cu omologul său rus, Vladimir Putin, în cadrul căreia l-a asigurat că nu va semna nicio lege anti-rusească, chiar dacă majoritatea parlamentară o va vota repetat.

Vicepreședintele Parlamentului de la Chișinău, Iurie Leancă, se arată sceptic că dialogul dintre cei doi președinți va ajuta mult la rezolvarea problemelor moldo-ruse, scrie europalibera.org.
Europa Liberă: Unii experți cred că dosarul cooperării moldo-ruse s-a transferat la Președinție. Dvs. astăzi cum definiți cooperarea interstatală – e una în ascensiune, e una care a înghețat?
Iurie Leancă: „Doar două cuvinte despre această intensitate a relațiilor dintre cei doi președinți – nimic nou sub soare. Aduceți-vă aminte de 2001 când cetățeanul Voronin a devenit președinte al Republicii Moldova și în primul an la fel s-au întâlnit de șase ori. Care au fost efectele pentru Republica Moldova? Și atunci nu aveam această discrepanță între Guvern și președinte, atunci președintele era oligarhul nr. 1 din Republica Moldova și cum visa el noaptea, ziua acționau și instituțiile statului respectiv. Deci, după această intensitate de întâlniri, comparabilă cu cea a lui Dodon, iar Dodon văd că a învățat bine lecția de un discipol veritabil al lui Voronin și merge pe aceeași cale, dar istoria se mai repetă.
Care au fost efectele acestei intensități din 2001? În 2004-2005, același Voronin, prin ministrul său de Externe, numea Rusia „țară care ne-a ocupat Transnistria”; au intervenit primele sancțiuni dure după nesemnarea Memorandumului Kozak ș.a.m.d. Eu sunt adeptul dialogului, sunt convins că la întrevederi de acest gen pot fi rezolvate anumite probleme, doar că știți cum e: când ești prea aproape de soare, arzi - când ești prea departe – intri într-un proces de hibernare care poate rezulta la fel în moarte, pentru că îngheți. Această intensitate creează suspiciuni. Nu-mi dau seama ce poți discuta cu asemenea regularitate, mai ales că Dodon nu deține pârghii reale nici pe domeniul politicii interne, nici pe cel al dimensiunii externe; nu am văzut, deocamdată, beneficii nici pentru capacitatea noastră de a exporta nestingherit pe piața rusească de mărfuri…”
Europa Liberă: Dar tocmai Igor Dodon e cel care spune sus și tare că anume datorită relației bune pe care o are el cu Vladimir Putin s-a reușit de deblocat exportul către Federația Rusă, exportul mărfurilor moldovenești și că piața Federației Ruse acum absoarbe o parte din ceea ce trimite Moldova?
Iurie Leancă: „Se laudă că din momentul în care a devenit președinte de trei sau patru ori, așa scrie acolo…”
Europa Liberă: Eu chiar voiam să vă întreb: Care ar fi prețul pe care-l plătește Republica Moldova atunci când politicienii de aici insistă că îmbunătățesc relația cu Federația Rusă?
Iurie Leancă: „Deocamdată, nu există niciun preț din simplul motiv că Dodon nu are pârghii de a influența evoluția pe plan intern sau extern. Sigur că miza sunt alegerile din 2018 și în cazul în care, Doamne ferește!, Dodon și partidul lui, că el așa și nu s-a mai distanțat de partidul lui, nu a devenit președintele tuturor cetățenilor din Republica Moldova, vor avea o majoritate, iată atunci bănuiesc că vom vedea anumite polițe plătite. Deși chiar și acum anumite declarații scandaloase făcute și înainte de asta pe relația cu Ucraina – un subiect care ar trebui să fie pentru noi o vacă sfântă, dacă doriți, integritatea teritorială a Ucrainei, fiindcă în momentul în care pui la îndoială integritatea Ucrainei, implicit recunoști că și Moldova are o problemă în acest sens și nu neapărat trebuie să ne respecte această integritate alții, cum ar fi Federația Rusă. Dar polițele mari bănuiesc că vor fi plătite în urma unui eventual succes, încă o dată, Doamne ferește!, al lui Dodon și al socialiștilor după 2018”.


