Leancă, despre corupţia din Moldova
În aceste zile, la Chișinău se desfășoară lucrările Conferinţei Naţionale Anticorupţie sub genericul „Rupeţi lanţul corupţiei”.

Raportorii dezbat subiecte, cum ar fi: Percepţia corupţiei şi mesajele politice, rezolvările politice ale problemei, angajamentele anticorupţie ale Republicii Moldova, controlul averilor şi intereselor private și altele.
La conferința de marţi a participat și premierul Iurie Leancă. „Pentru mine este un semnal foarte puternic din partea societății: este timpul să spunem că e suficient. Am ajuns la o limită critică și, dacă nu schimbăm nimic, nu mai avem nicio șansă să creăm în Moldova o societate funcțională. Suntem datori să valorificăm ultima șansă pe care ne-au oferit-o cetățenii Republicii Moldova - de a constitui o nouă guvernare, o nouă majoritate și de a înțelege că nu mai avem dreptul să guvernăm așa cum am guvernat”, a declarat șeful Cabinetului de Miniștri.
La rândul său, directorul CNA, Viorel Chetraru „combaterea corupţiei rămâne a fi condiţia principală pentru ca ţara noastră să se bucure în continuare de sprijinul partenerilor de dezvoltare”.


