theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
7 Июня 2017, 09:35
743
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Lavrov: Putin ar fi putut recurge la măsuri mai dure față de Moldova, dar s-a abținut

Ministrul de Externe rus, Serghei Lavrov, a spus că, în urma expulzării diplomaților ruși de la Chișinău, președintele Vladimir Putin putea să recurgă la măsuri de răspuns mai dure, inclusiv impunerea restricțiilor pentru imigranții moldoveni, dar s-a abținut.

Lavrov: Putin ar fi putut recurge la măsuri mai dure față de Moldova, dar s-a abținut. Foto: rt.com
Lavrov: Putin ar fi putut recurge la măsuri mai dure față de Moldova, dar s-a abținut. Foto: rt.com

Potrivit agenției Interfax, Lavrov a mai adăugat că răbdarea Moscovei nu este nesfârșită, scrie europalibera.org.

Tot ieri, la Chișinău, președintele Igor Dodon a declarat că Serviciul de Informații și Securitate (SIS) a invocat presupuse activități de „spionaj” pentru a expulza diplomații ruși, săptămâna trecută, dar nu i-a prezentat argumente convingătoare despre activități „concrete” ale celor cinci diplomați declarați persoane indezirabile.

Cinci diplomaţi ai ambasadei Federaţiei Ruse la Chişinău au fost declaraţi luni, 29 mai, persona non grata. Autorităţile moldovene nu au dat mai multe informaţii cu privire la motivele care au dus la expulzarea diplomaţilor ruși din Republica Moldova. 

Ulterior, cinci angajați ai misiunii diplomatice a Republicii Moldova la Moscova au fost declarați persona non grata. Decizia a reprezentat un răspuns la expulzarea a cinci diplomați ruși din Republica Moldova.

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована