4 Декабря 2012, 11:51
547
Ссылка скопирована
La Summit-ul de la Ashgabat, Moldova va fi reprezentată de Filat
Preşedintele Nicolae Timofti nu va merge la Summit-ul şefilor de state din CSI de la Ashgabat (Turkmenistan). Potrivit serviciului de presă al Preşedinţiei, în legătură cu tragicul eveniment din viaţa şefului statului (decesul mamei sale – n.r.), Nicolae Timofti şi-a amînat vizitele pentru perioada imediat următoare.

După cum relatează TRIBUNA, Republica Moldova va fi reprezentantă la Summit-ul de la Ashgabat de Premierul Vlad Filat.
Potrivit Biroului comunicare şi relaţii cu presa al Guvernului, pe agenda reuniunii vor figura circa 20 de subiecte care vizează aprofundarea cooperării în domeniile comercial-economic şi umanitar, asigurarea securităţii energetice, ecologie şi protecţia mediului, alte domenii de interes comun.


