La Dublin s-a desfăşurat negocierile în formatul "5+2"
În perioada 28-29 februarie 2012, în capitala Irlandei, or. Dublin, s-a desfăşurat prima din acest an rundă de negocieri în formatul "5+2" privind reglementarea conflictului transnistrean.

Delegaţia Republicii Moldova a fost condusă de viceprim-ministrul Eugen Carpov, comunică MOLDPRES cu referire la Biroul pentru reintegrare.
În cadrul acestei runde, au continuat discuţiile pe marginea unui set de principii şi proceduri organizatorice ale procesului de negocieri. În timpul dezbaterilor a fost înregistrat un anumit progres în ceea ce priveşte coordonarea aspectelor ce ţin de gestionarea negocierilor în formatul 5+2, urmînd ca discuţiile să continue pe parcursul următoarei runde.
De asemenea, a fost efectuat un schimb de opinii pe marginea agendei generale a procesului de negocieri. În opinia majorităţii delegaţiilor, procesul de negocieri trebuie să se bazeze pe o agendă comprehensivă, care urmează să includă subiecte ce vizează aspectele politice ale reglementării, probleme cu caracter economic, social, chestiuni de securitate, măsuri de consolidare a încrederii ş.a. Au fost discutate mecanismele de interacţiune între formatul de negocieri politice 5+2 şi Grupurile de lucru privind măsurile de încredere, fiind remarcată necesitatea intensificării activităţii acestora. În acest sens, urmează să fie activizat dialogul între Chişinău şi Tiraspol.
La finele reuniunii, delegaţia moldovenească s-a adresat către participanţi cu un apel de a asigura caracterul paşnic şi conciliator al evenimentelor de comemorare ce vor avea loc la 2 martie curent.
Următoarea reuniune în formatul 5+2 este programată pentru luna aprilie a.c.


