La 1 mai, Guvernul şi Sindicatele vor organiza acţiuni comune
La 1 mai 2012, Guvernul şi Confederaţia Naţională a Sindicatelor din Moldova (CNSM), vor organiza, în premieră, acţiuni comune, cu prilejul Zilei internaţionale a solidarităţii oamenilor muncii. Iniţiativa a fost enunţată la o şedinţă de lucru, prezidată de Prim-ministrul Vlad Filat, cu participarea reprezentanţilor CNSM.

La şedinţă s-a convenit că formatul acţiunilor publice urmează să fie convenit în timpul apropiat.
Premierul a apreciat parteneriatul stabilit între Guvern şi Sindicate, subliniind că ambele instituţii au aceleaşi scopuri, în vederea îmbunătăţirii situaţiei salariaţilor. Printre măsurile pozitive întreprinse de Guvern, Premierul a enunţat creşterea salariului minim pentru bugetari, elaborarea proiectului de Lege privind creşterea salariului tarifar de la 1000 la 3000 de lei.
Reprezentanţii CNSM au specificat că, deşi între Guvern şi Sindicate există unele divergenţe, s-a reuşit soluţionarea mai multor probleme sociale. Astfel, de la 1 aprilie curent, vor fi indexate cu 9,6 la sută toate tipurile de pensii de asigurări sociale de stat, inclusiv cele pentru limită de vîrstă, de invaliditate, de urmaş, precum şi pensiile participanţilor la lichidarea consecinţelor avariei de la Cernobîl.
De asemenea, cu 7,6 la sută, vor fi indexate pensiile militarilor şi membrilor familiilor acestora, alocaţiile sociale de stat, precum şi compensaţiile băneşti lunare acordate în schimbul asigurării cu produse alimentare care contribuie la eliminarea din organism a radionuclizilor pentru persoanele participante la avarii la obiective atomice.


