Krasnoselski explică cum vor fi îndeplinite înțelegerile cu Chișinăul
Liderul de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, a declarat că deciziile protocolare, semnate sâmbătă cu Chişinăul, vor fi îndeplinite în cadrul așa-numitei constituţii a Transnistriei.

Potrivit agenţiei Infotag, o declaraţie în acest sens el a făcut în acest weekend, la congresul Uniunii apărătorilor Transnistriei.
„Documentele semnate vor facilita viaţa studenţilor noştri şi vor crea condiţii pentru ca tinerii să nu meargă la Chişinău la studii, ci că să le obţină aici. Referitor la problema telecomunicaţiilor, oficial ne vor fi acordate frecvenţe, fapt ce garantează securitatea comunicaţiilor noastre. În situaţia şcolilor româneşti şi deţinătorilor de terenuri, vom lua anumite decizii în conformitate cu legislaţia şi constituţia rmn, iar acest lucru este foarte important să fie înţeles", a subliniat Krasnoselski.
El a menţionat că „toate acestea se fac în interesul oamenilor, căci sunt necesare soluţii de care depind viaţa oamenilor simpli".
„În prezent, vecinii se află într-un mare proces de tranziţie: aceasta se întâmplă cu Moldova şi, bineînţeles, cu Ucraina, care este un garant al negocierilor privind soluţionarea conflictului moldo-transnistrean. În acelaşi timp, trebuie să ţinem minte bine rezultatele referendumului din 2006, când oamenii din statul nostru s-au pronunţat pentru independenţa Transnistriei cu aderarea ulterioară la Rusia", a spus Krasnoselski.


