Komorowski sfătuieșe R. Moldova: E mai bine în Vest decât în Est
Republica Moldova trebuie să meargă pe calea europeană, iar Polonia va sprijini autoritățile de la Chișinău în cadrul Summitului Parteneriatului Estic care se va desfășura anul viitor la Vilnius.

Este mesajul președintelui Poloniei, Bronislaw Komorowski, care se află astăzi într-o vizită oficială în Republica Moldova.
Komorowski a ținut să dea un sfat poporului moldovenesc.
„Este mai bine în Vest decât în Est. Viața în Vest e mai bogată, e mai sigură. Acest lucru îl dorim și Poloniei, și Republicii Moldova – cu toții să trăim într-un sigur proiect politic. (...) Suntem convinși că este absolut posibil ca Republica Moldova să pășească în UE, iar noi dorim să vă fim de ajutor în acest proces”, a declarat Komorowski.
Președintele Poloniei a remarcat că țara sa este principala destinație dintre țările europene al vinurilor moldovenești.
„Vinul este nu doar o plăcere, dar și baza economiei Republicii Moldova. Suntem conștienți că astfel sprijim economia moldovenească”, a remarcat Bronislaw Komorowski.
Totodată, Komorowski și-a exprimat speranța că investitorii polonezi vor fi tratați și apreciați pentru contribuția lor la dezvoltarea economiei moldovenești.
Președintele Poloniei, împreună cu Nicoale Timofti, vor participa astăzi la deschiderea Forului oamenilor de afaceri, de la hotelul Codru.


