KGB-ul de la Tiraspol a efectuat expertiza grafologică a semnăturii lui Ştanski
KGB-ul de la Tiraspol a efectuat o expertiză grafologică a semnăturii pretinsului ministru al afacerilor extern de la Tiraspol pe documentul scandalos publicat ieri de către agenţia de ştiri Regnum şi a constat că aceasta este falsificată.

Reamintim că portalul rusesc Regnum a scris că Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa ar fi elaborat un astfel de document, pe care îl va propune, în cadrul formatului de negocieri 5 plus 2.
„În urma investigaţiilor şi a expertizei grafologice, s-a constatat univoc că documentul publicat este un fals, iar semnătura ministrului Ştanski – contrafăcută. Considerăm că artizanii acestei provocări au avut drept scop destabilizarea situaţiei din Transnistria şi discreditarea organelor puterii de stat ale rmn”, se conţine într-un comunicat al KGB-ului de la Tiraspol.
„Stabilirea statutului Transnistriei se va efectua prin mijloace paşnice şi politice, respectând Constituţia Republicii Moldova şi prin depunerea unor iniţiative legislative de către organele de resort ale Moldovei şi Transnistriei. Acestea se vor bucura de sprijinul societăţii civile din Moldova şi vor respecta principiile democratice, integritatea şi securitatea statului comun Republica Federală Moldovenească în limitele teritoriului fostei RSSM”, se conţine în documentul citat de Regnum.
Ulterior, pretinsul minister de externe de la Tiraspol a negat informaţiile apărute în presa rusă. „Răspândirea unor planuri false nu poate fi catalogată decât drept o provocare, făcută la comandă. Este regretabil faptul că în acest scandal este implicată o instituţie media respectabilă. Astfel de provocări nu facilitează nicidecum progresul în procesul de negocieri”, declară pretinsul minister de externe de la Tiraspol.


