Jakab: Dacă Moldova va continua reformele, va deveni un exemplu
Directorul Regional pentru Europa al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii se declară impresionată de schimbările ce au avut loc în ţara noastră. Zsuzsanna Jakab a precizat că R. Moldova a înregistrat progrese în ceea ce priveşte creşterea speranţei de viaţă, diminuarea ratei mortalităţii infantile şi mortalităţii materne, nivelul de dezvoltare atins de programul național de imunizare.

„Dacă aceste reforme vor continua, peste cîţiva ani R. Moldova va deveni un exemplu în acest domeniu, inclusiv și pentru unele state din UE”, a precizat ea.
În cadrul întâlnirii cu premierul moldovean Vlad Filat, directorul Regional pentru Europa al OMS a spus că organizația pe care o reprezintă va continua să susţină R. Moldova pe calea dezvoltării şi apropierii de standardele europene.
„Cunoaştem visul Dvs. de a deveni membru a Uniunii Europene şi suntem gata să vă acordăm tot suportul nostru pentru ca ţara Dvs. să avanseze pe această cale. R. Moldova se îndreaptă în direcţia corectă şi în corespundere cu normele europene”, a menţionat Zsuzsanna Jakab.
În cadrul întrevederii s-a discutat şi despre alegerile în cadrul structurilor subsidiare ale OMS care vor avea loc în luna septembrie, curent. Andrei Usatîi, a fost înaintat pentru una dintre funcţiile vacante în cadrul Comitetului Permanent al Biroului Regional pentru Europa al OMS.


