Iurie Roşca despre condamnarea generalilor Gheorghe Papuc şi Vladimir Botnari

Iurie Roşca aminteşte că „primul a primit patru ani de închisoare cu executare, iar al doilea, respectiv, doi ani cu suspendare, ambilor fiindu-le retrase şi gradele de generali. Dosarul viza tragicele evenimente din 7 aprilie 2009. Hotărârea survenea după ce prima instanţă îi achitaseră pe cei doi. Însă procurorii au atacat decizia respectivă în instanţa ierarhic superioară”. Autorul materialului se arată revoltat de faptul că mai multe instituţii mass-media „anunţau pe un ton de jubilaţie triumful justiţiei şi al adevărului”, iar unii, „care se erijează în (im)postura de analişti politici şi experţi în drept, au invadat spaţiul public cu petarde mediatice menite să susţină propagandistic” condamnarea.

„Deşi cei care au agresat reprezentanţii forţelor de ordine şi au distrus cele două clădiri administrative au fost imortalizaţi pe sute de camere de luat vederi şi aparate foto, niciunul dintre infractori nu a fost tras la răspundere”, subliniază Iurie Roşca, menţionând că „doar câţiva ofiţeri de poliţie au ajuns pe banca acuzaţilor pentru maltratarea, reală sau presupusă, a unor tineri reţinuţi în urma acelor evenimente în comisariatele de poliţie”.

Desigur, susţine Roşca, „nimeni nu contestă faptul că dacă astfel de cazuri într-adevăr au avut loc, reprezentanţii forţelor de ordine trebuie pedepsiţi cu toată asprimea. Însă pentru orice infracţiune sau crimă orice persoană poartă răspunderea personală şi nimeni nu poate fi condamnat pentru faptele săvârşite de altcineva”.

Revenind la condamnarea celor doi foşti conducători de prim rang ai Ministerului de Interne, Iurie Roşca susţine că „ar urma să clarificăm cel puţin câteva aspecte: 
1) Nu cumva vina celor doi pentru evenimentele din 7 aprilie constă în faptul că aceştia n-au dispus aplicarea forţei contra manifestanţilor violenţi, printre care erau tineri şi copii? 
2) De ce a fost nevoie de şase ani de tărăgănare absolut neîntemeiată a anchetei ca să se ajungă abia acum la sancţionarea lui Gheorghe Papuc şi Vladimir Botnari?
3) Dacă prima instanţă i-a găsit nevinovaţi pe cei doi, ce dovezi noi a mai inventat Procuratura încât să reuşească „să convingă” Curtea de Apel de vinovăţia inculpaţilor? 
4) Şi dacă nu s-a adus nicio dovadă suplimentară, atunci cum este posibil ca judecătorii primei instanţe să ia o decizie, iar cei din instanţa ierarhic superioară să adopte una diametral opusă?” 

Din perspectiva lu Roşca, „şirul de întrebări ar putea continua. Însă acestea ar avea rost doar dacă Republica Moldova ar fi un stat de drept şi o democraţie funcţională, cu o justiţie independentă, cu instituţia Procuraturii reformată”. Dar în actualele condiţii, susţine Iurie Roşca, „linşarea publică a celor doi generali nu apare deloc surprinzătoare” şi tot el mai spune că „dacă însăşi condamnarea în sine a lui Gheorghe Papuc şi a lui Vladimir Botnari reprezintă culmea injustiţiei, lipsirea lor de gradele de generali se constituie într-un act de degradare publică şi dezonorare fără precedent”, susţine Iurie Roşca.