Iurie Leancă nu este de acord cu Traian Băsescu: E o mare greșeală
Nu o singură dată fostul președinte al României, Traian Băsescu, a declarat că unica soluție a Republicii Moldova de a ajunge în Uniunea Europeană (UE) este să facă unirea cu România.

În acest sens, vicepremierul pentru Integrare Europeană, Iurie Leancă, a explicat că e o mare greșeală în a aborda problema în acest mod.
„Nu operez cu vorbe goale. Dumnealui (n.r. Traian Băsescu) știe din discuțiile pe care le-am avut în alte capitale europene și la foruri la care a participat. E o greșeala mare în a aborda problema în așa fel: unica soluția. E greșit să contrapunem unirea și integrarea UE. Integrarea UE firește că unește cele două maluri. Ce va fi mai înainte? Asta nu pot să zic pentru că va depinde de dorința cetățenilor. În 2014, nu excludeam că putea să se întâmple mai repede unirea decât integrarea. Suntem într-o zonă atât de turbulentă și imprevizibilă, astfel încât, astăzi, nu poți să spui cu o doză de certitudine ce se va întâmpla după sancțiunile de la Washington asupra celor de la Kremlin, după alegerile din Rusia...”, a declarat Iurie Leancă în cadrul emisiunii „Punctul pe AZi” de la TVR Moldova, scrie realitatea.md.


