Iurie Leancă, despre numirea lui Codreanu în funcția de viceprimar: Chișinăul a obținut o nouă șansă pentru modernizare
Președintele PPEM, Iurie Leancă, a transmis un mesaj de felicitare noului viceprimar al Capitalei, Ruslan Codreanu.

Vicepreședintele Parlamentului consideră că deblocarea activității Primăriei municipiului Chișinău și numirea lui Codreanu în funcția de viceprimar reprezintă o nouă șansă pentru modernizarea Capitalei, scrie Tv8.md.
„Îl felicit pe colegul meu, Ruslan Codreanu, cu prilejul preluării mandatului de viceprimar. Sunt sigur că din această poziție va reuși ceea ce și-a propus alături de echipa PPEM din Consiliul Municipal Chișinău: modernizarea primăriei, crearea ghișeului unic, lupta împotriva corupției din cadrul instituției sau tichetarea electronică în transportul public”, a menționat Iurie Leancă.
Acesta subliniază că îl va sprijini pe Ruslan Codreanu în toate demersurile sale ce vor avea la bază interesul chișinăuienilor.
Amintim că, Ruslan Codreanu a fost numit în funcția de viceprimar după semnarea unei decizii în acest sens de primarul general interimar, Nistor Grozavu. Ulterior, acesta a anunțat că transmite atribuțiile sale Silviei Radu, după ce Codreanu a refuzat preluarea funcției de primar general interimar.


