Iurie Leancă, deconspirat atât de PLDM, cât şi de PL
Liderul Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, ştia încă de pe 19 ianuarie despre scenariul potrivit căruia PLDM urmează să-l desemneze la funcţia de premier pe Chiril Gaburici, candidat agreat şi de comunişti, cu toate acestea, nu a votat guvernul Leancă.

Astăzi, după întâlnirea cu noul candidat desemnat la funcţia de premier, Chiril Gaburici, Mihai Ghimpu a precizat că atunci când a vorbit despre un candidat din partea PLDM, al cărui nume începe cu litera G, nu a avut în vedere candidatura Nataliei Gherman, ci pe cea a lui Gaburici. „Cu două-trei săptămâni în urmă, Voronin a declarat că în fruntea guvernului trebuie să fie un om de afaceri, doamna Gherman nu e om de afaceri”, a explicat Ghimpu de ce nu a avut în vedere candidatura doamnei.
Totodată, liberalul a confirmat cele spuse de colegul său de partid Anatol Şalaru, potrivit căruia liderul PLDM le-ar fi propus să nu voteze guvernul Leancă, deoarece în astfel de împrejurări ar exista probabilitatea ca PD să reia negocierile pentru resetarea coaliţiei de guvernare. „Confirm spusele dlui Şalaru. Am primit în aceeaşi zi mesajul din partea dumnealui. Mai există un coleg care mi-a spus acelaşi lucru. Cred în ce mi-a spus dl Şalaru”, a declarat Ghimpu. Amintim că deputatul liberal Anatol Şalaru a adresat o scrisoare deschisă lui Iurie Leancă în care a comunicat că, pe 10 februarie, cu câteva zile înainte de şedinţa Parlamentului, la care urma să fie votat guvernul Leancă, s-a întâlnit în faţa unui hotel cu liderul PLDM Vlad Filat şi vicepreşedintele acestui partid, Valeriu Streleţ, care l-au rugat să-i transmită următorul mesaj lui Mihai Ghimpu: „Prietenul tău, Vlad Filat, m-a rugat să-i transmit lui Mihai Ghimpu că PCRM nu va vota guvernul Leancă şi că, dacă nici noi nu vom vota, PD nu va avea încotro şi va reveni la negocieri”.
Aceste informaţii au fost negate de către liberal-democratul Vlad Filat, care l-a numit pe Şalaru “minciunos”. „Pentru mine, la ora actuală este important să nu comentez aceşti minciunoşi, dar să fac tot posibilul ca ţara să aibă guvern şi, ca rezultat, oamenii să aibă problemele rezolvate. Polemicile, intrigile, la ora actuală, sunt departe de interesul cetăţenilor”, a spus Filat. După întâlnirea de astăzi cu noul candidat desemnat la funcţia de premier, Ghimpu a declarat că poziţia partidului său rămâne neschimbată: „Suntem pentru o alianţă PLDM-PD-PL. Nu cred că această decizie se va schimba, dar decizia finală o va lua Biroul Politic al partidului. Considerăm că, fără PL, nu pot continua reformele în RM”, a spus Ghimpu. La rândul său, Vlad Filat a declarat: „El a vorbit despre decizia partidului care este făcută publică. Noi nu putem să comentăm această decizie. Am vorbit despre situaţia actuală, despre perspectivă. Cred că această comunicare este una bună şi ea trebuie să fie în continuare”, a ezitat Filat.
După discuţia cu Mihai Ghimpu, noul candidat la funcţia de premier, Chiril Gaburici, a declarat: „A fost o discuţie bună. Am discutat despre cum vedem noi viitorul, cum putem să-l facem, să-l construim împreună. Am făcut tot posibilul pentru a-i convinge, urmează să aibă o discuţie în cadrul partidului şi voi veni cu un răspuns”, a spus el.


