Iurie Ciocan şi Nicolae Timofti, la sfat
Președintele Comisiei Electorale Centrale, Iurie Ciocan, i-a prezentat, astăzi, președintelui ţării, Nicolae Timofti, proiectul de lege privind modificarea legislației în vigoare privind finanţarea partidelor politice şi a campaniilor electorale.

Potrivit președintelui CEC, proiectul a fost elaborat de către un grup de lucru, constituit din reprezentanţi ai 25 de instituții publice și non-guvernamentale, care, pe parcursul unui an, au sistematizat propunerile înaintate de acestea. Proiectul de lege prevede amendarea a 7 acte legislative, și anume: Codul electoral, Legea privind partidele politice, Codul contravențional, Codul penal și cel de procedură penală, Codul fiscal și Legea Curţii de Conturi.
Activitatea de modificare în acest sens a legislației face parte dintr-un amplu program de acțiuni în vederea reformării sistemului de finanțare a partidelor politice şi a campaniilor electorale, inclusiv conține reglementări privind alocarea contribuțiilor, de la bugetul de stat, pentru activitatea partidelor politice.
Reamintim că, anterior, democratul Vlad Plahotniuc a venit cu o iniţiativă legislativă privind finanţarea partidelor politice. ”Au fost atâtea acuzaţii de-a lungul timpului pe tema modului în care sunt finanţate partidele, chiar şi la adresa Partidului Democrat din Moldova, încât am considerat oportun să lansez această iniţiativă care să reglementeze clar domeniul şi în felul acesta să creăm şi un echilibru între partide, iar cele care dispun de resurse financiare reduse să nu fie defavorizate în competiţia electorală”, declara anterior.
Ulterior Comisia Electorală Centrală a aprobat avizul asupra proiectului de lege cu privire la finanţarea partidelor politice şi a campaniilor electorale, înaintat cu titlu de iniţiativă legislativă de către deputatul în Parlament, Vlad Plahotniuc.


