Ioniţă lansează noi acuzații în adresa lui Filat
Preşedintele Comisiei parlamentare economie, buget şi finanţe, Veaceslav Ioniţă, afirmă că liderul PLDM, Vlad Filat continuă să beneficieze de bani de la Banca de Economii, prin intermediul companiei nepotului său.

Potrivit unui mesaj postat pe o reţea de socializare, politicianul ar mai fi beneficiat de zece milioane de lei.
Totodată, Veaceslav Ioniţă acuză instituţiile statului că ar tergiversa investigarea cazului, scrie agora.md.
„Aflați că exact pe 3 octombrie, Caravita a mai sustras din BEM 5,5 milioane lei, iar luni, ca să înceapă bine săptămîna, a mai sustras încă 4,4 milioane lei. O verificare simplă, pe care o poate face în câteva minute CNA, ar arăta că ceea ce scriu eu este adevărat. Numai ca eu să înțeleg de ce instituțiile statului se mișcă atât de greu, fie pentru că au complicitatea lor la ceea ce se întâmplă, fie pentru că au indicații de la patronii politici”, a scris Veaceslav Ioniţă.
Preşedintele Comisiei parlamentare economie, buget şi finanţe, Veaceslav Ioniţă, mai susţine că mai multe milioane de lei ar fi fost depuse de politicianul Vlad Filat şi alte rude de ale sale pe conturi la ProCreditBank.
„Cum poate explica CNA, instituția care se ocupă de prevenirea spălării banilor, că nu a știut nimic de milioanele de lei depuse CASH de firma Caravita, de nașul și cumnatul lui Vlad Filat, de alți intermediari în ProCreditBank? Cum poate o persoană să meargă la bancă și să depună milioane de lei cash, fără ca CNA să verifice de unde provin atîtea milioane de lei aduse cu sacul la banca? Și această informație este ușor de verificat, este vorba de firmele Caravita Co SRL (aprox. 20 mln MDL), ABM Agroindustries SRL:(aprox. 7 mln MDL), Vizus Prim SRL (10,5 mln USD și aprox. 150 mln MDL ). În total s-au depus circa 175 milioane de lei. Cei care au depus banii sunt: Cijov Igor Ion (împrumut Rusu Ion), Puntea Alexandru (împrumut de la Rusu Ion, împrumut de la Rusu Vladimir), Robu Tatiana Mihail (împrumut de la Rusu Ion)”, a mai scris deputatul.


