Ion Ceban: Eliberarea lui Dorin Chirtoacă este un alt aranjament între PDM și PL
Eliberarea primarului Chişinăului, Dorin Chirtoacă, este un alt aranjament între Partidul Democrat (PDM) şi Partidul Liberal (PL), consideră preşedintele fracţiunii Partidului Socialiştilor (PSRM) în Consiliul Municipal, Ion Ceban.

Potrivit agenţiei Infotag, comentând eliberarea de vineri a lui Chirtoacă din arestul la domiciliu, Ceban a spus că "PSRM a spus chiar în ziua în care a fost arestat Dorin Chirtoacă că aceasta este o schemă coordonată cu PDM".
"Acum avem primar interimar, avem primar general eliberat din arest, precum au fost eliberaţi Chirinciuc, Gamreţchi şi întreaga gaşcă a liberalilor, care au jefuit constant primăria. Credem că Dorin Chirtoacă niciodată nu va sta la închisoare", a spus el.
Potrivit lui Ceban, numirea Silviei Radu în funcţia de primar general interimar este, de asemenea, un aranjament între liberali şi democraţi.
"Prin urmare, îndemnăm absolut toată lumea pe 19 noiembrie să pună capăt dezmăţului care se întâmplă în capitală cu participarea lui Dorin Chirtoacă şi a Silviei Radu, regizat de democraţi şi liberali, pentru a salva situaţia. În această zi decideţi soarta capitalei, iar în primăvară decideţi cine vă va reprezenta ca primar. Daca nu, Partidul Democrat va decide pentru toata lumea. Sau îl va şantaja pe Chirtoacă, care este plin de dosare penale, sau pe Silvia Radu ", a concluzionat Ion Ceban.
Dorin Chirtoacă a fost reţinut pe 25 mai, fiind acuzat de corupţie în dosarul parcărilor cu plată. Împreună cu el, în dosar mai figurează 10 persoane, inclusiv câţiva agenţi economici, viceprimarul Nistor Grozavu, şi fostul şef al Direcţiei transport public, Igor Gamreţchi.
După câteva luni de arest la domiciliu, pe 10 noiembrie Dorin Chirtoacă a fost pus sub control judiciar. Pe 19 noiembrie va avea loc referendumul de revocare a primarului, iniţiat de Partidul Socialiştilor.


