Interese în Parlament; Codul Audiovizualului rămâne nemodificat
Modificarea Codului Audiovizualului este tergiversată în continuare, Parlamentul continuând să țină în ograda sa proiectul adoptat încă la 11 iulie. Asta în situația în care proiectul trebuia să fie trimis spre promulgare acum aproape două luni de zile de către conducerea Parlamentului, așa cum dictează regulamentul Legislativului.

Asociaţia pentru Dezvoltarea Culturii şi Protecţiei Drepturilor de Autor şi Conexe APOLLO a trimis astăzi încă o scrisoare deschisă, adresată Parlamentului, Ambasadei SUA în RM, Delegaţiei UE și Oficiului Consiliului Europei în RM, în care cere explicații de ce proiectul de modificare a Codului Audiovizualului așa și nu a fost trimis spre promulgare președintelui.
„Până în prezent, modificările adoptate la Codul Audiovizualului nu au fost transmise de Parlament Preşedintelui Republicii Moldova şi nici Monitorului Oficial şi, de această dată, contrar prevederilor art.16 al Legii cu privire la accesul la informaţie, Parlamentul a omis şi termenul de 15 zile de a furniza Asociaţiei noastre informaţia solicitată prin scrisoarea din 9 august 2012”, se spune în scrisoare.
Or, potrivit APOLLO, tergiversarea publicării modificărilor de către Parlament se datorează şi faptului că CCA a constatat că mai multe posturi TV locale nu respectă concepţia de programe aprobată de CCA, iar potrivit modificărilor la Codul Audiovizualului adoptate de Parlament la 11 iulie 2012, aceste posturi ar fi obligate să sisteze imediat emisia dacă vor continua să încalce condiţiile licenţei de emisie, inclusiv a concepţiilor de programe.
„Reiterăm că persoane influente din cadrul Parlamentul Republicii Moldova, ce controlează piaţa publicitară şi a audiovizualului, sunt interesate în tergiversarea procesului de publicare a modificărilor la Codul Audiovizual în Monitorul Oficial, fiind admise abateri de la prevederile Constituţiei Republicii Moldova, a Regulamentului Parlamentului şi a Legii cu privire la accesul la informaţie”, susține APOLLO, în scrisoare semnată de președintele asociației, Vasile Năstase.
De precizat că toată conducerea Parlamentului Republicii Moldova a plecat în concediu la câteva zile după adoptarea modificărilor la Codul Audiovizualului, lăsând baltă proiectul care trebuia trimis spre promulgare încă acum o lună, și încălcând cras Constituția și Regulamentul Parlamentului, care spune că „legea se trimite de către Preşedintele, prim-vicepreşedintele sau de către unul dintre vicepreşedinţii Parlamentului spre promulgare Preşedintelui Republicii Moldova cel târziu în ziua de lucru următoare zilei semnării acesteia” (art. 74, Regulamentul Parlamentului).
Curios este că înainte de a pleca în concediu, speakerul Marian Lupu a trimis spre promulgare o serie de proiecte adoptate în aceeași zi cu proiectul de modificare a Codului Audiovizualului. În această situație, este inexplicabil de ce Lupu a reușit să trimită spre promulgare alte proiecte de legi, dar l-a ignorat pe cel cu privire la Codul Audiovizualului.


