Instituția care nemulțumește guvernarea
Conducerea R. Moldova este nemulțumită de activitatea unor instituții care se află sub control parlamentar. Legislativul urmează să adopte până la sfârșitul acestei luni mai multe hotărâri care să schimbe radical situația.

Potrivit spicherului Igor Corman, situația cea mai gravă se atestă la Consiliul Concurenței. Instituția nu are în prezent un plen care să adopte decizii, în condițiile în care mai multe dosare privind înțelegerile de cartel pe piața moldovenească așteaptă să fie finalizate.
„Noi acordăm o atenţie mică la activitatea unor instituţii care sunt sub control parlamentar, de exemplu Curtea de Conturi, Consiliul Concurenţei. Multă lume nici nu ştie în ţară cu ce se ocupă, dar, de fapt, oricum activează această instituţie… Până acum, noi, cu criza politică cu care ne-am confruntat, n-am acordat atenţia respectivă. Până în prezent nici nu am numit plenul şi o vom face neapărat până la sfârşitul lunii iulie, deci, încă în această sesiune. Noi trebuie să aprobăm prin hotărâre de Parlament structura acestui Consiliu şi trebuie să votăm o lege care să ducă la eficientizarea activităţii lor. Şi dacă noi le creăm cadrul legal, după aceasta putem să exercităm şi controlul parlamentar, să cerem de la ei să îşi facă meseria”, a declarat Corman într-un interviu pentru „Europa Liberă”.
Președintele Parlamentului a amintit și despre reforma Procuraturii Generale care trebuie să fie demilitarizată. Procurorul general va veni cu propuneri pentru îmbunătățirea legislației. „Procuratura Generală şi-a păstrat multe reminiscenţe din perioada sovietică, este o structură militarizată. Eu intenţionez, în viitorul apropiat, să am o vizită de lucru şi acolo. Am convenit împreună cu procurorul general să vedem iarăşi care sunt restanţele în Parlament ca să modificăm legislaţia în vigoare şi după aceasta să promovăm împreună, având voinţa politică, această reformă”, a explicat Igor Corman.


