În cadrul procesului”5+2” sunt necesari niște pași concreți
În cadrul procesului de negocieri privind reglementarea transnistreană în formatul ”5+2” trebuie întreprinși niște pași concreți, în special pentru soluționarea ”problemelor sensibile din așa numitul coș trei al agendei de zi a negocierilor”.

Potrivit Regiunea Nouă, ministrul afacerilor externe ale României, Titus Corlățean a făcut aceste declarații în cadrul interviului acordat agenției române Agerpres.
Astfel, România, în rând cu alte țări, cere Ucrainei, ce se află la președinția OSCE în anul 2013, să susțină dialogul politic și cooperarea și, dacă este posibil, aprobarea cu UE a procesului de soluționare a conflictuluii de pe Nistru.
”Ucraina are așteptări mari pe plan european și sperăm că este o mare oportunitate și, în același timp, responsabilitate pentru Kiev, care va duce la rezultate concrete”, a menționat ministrul român la sfârșitul conferinței de securitate de la Munchen .