Imposibilul s-a întîmplat. Comuniştii şi Liberalii au făcut alianţă în teritoriu
Preşedintele raionului Cantemir din partea PLDM, Ştefan Zaharia, a fost demis, ieri, din funcţie, prin votul comuniştilor, liberalilor şi democraţilor, iar în locul lui a fost ales Andrei Malaşevschi, din partea Partidului Liberal.

Informaţia a fost confirmată astăzi de liberal-democrat Valeriu Streleţ.
“În Cantemir a fost demis preşedintele de raion, prin votul comun al PL, PD şi PCRM. Constatăm că a avut loc o reformatare a AIE la nivel raional”, a declarat Streleţ după şedinţa Parlamentului.
Pe de altă parte, liberalii de la centru o fac pe «mortul în păpuşoi» şi spun că ei nu ştiu nimic despre cele întîmplate la Cantemir.
„Nu cred că aceasta poate duce la reconfigurarea în genere a AIE și îmi pare rău pentru asemenea comentarii”, a spus liberalul Ion Hadîrcă.
Ştefan Zaharia a fost demis cu votul a 23 din cei 33 de consilieri raionali. Potrivit Tribuna.md, Partidul Liberal Democrat din Moldova are nouă consilieri în raionul Cantemir, iar Andrei Malaşevschi a ocupat şi anterior funcţia de Preşedinte al raionului Cantemir.
Subiectul demiterii acestuia urmează să fie discutat în cadrul unei şedinţe a Alinţei de guvernămînt.
Un caz similar s-a întîmplat un an în urmă, în raionul Ialoveni. Atunci consilierii comunişti au votat la fel pentru preşedintele Consiliului raional din partea Partidului Liberal.


