Îmbrînceli în Parlament între deputaţii PCRM şi ministrul Transportului
Deputaţii fracţiunii Partidului Comuniştilor s-au certat cu ministrul Transportului şi Infrastructurii Drumurilor, Anatol Şalaru. Deputaţii au fost la un pas de a-l lua la bătaie pe ministru, fiind nemulţumiţi de răspunsurile acordate cu privire la demisiile unor angajaţi din domeniu pe motivul necunoaşterii limbii de stat, precum la cele cu privire la tronsonul de cale ferată Cahul - Giurgiuleşti.
După un schimb de replici dure, deputaţii PCRM s-au îmbulzit la masa invitaţilor, iar comunistul Grigore Petrenco a încercat chiar să-l lovească pe ministru.
Ministrul Afacerilor Interne, Alexei Roibu, precum şi cîţiva deputaţi din alte fracţiuni au intervenit între cei doi pentru a preveni bătaia.
Ulterior, deputatul PCRM, Grigore Petrenco a declarat că disputa a început din cauza declaraţiilor ministrului Anatol Şalaru, care a instigat la ură interetnică. Totuşi, deputaţii comunişti au negat că ar fi avut intenţia de a-l lovi pe ministru, propunînd jurnaliştilor să vizioneze imaginile video.


