Ilan Shor: "Nu speraţi că voi fugi din ţară''
Omul de afaceri Ilan Shor susţine că nu va fugi din ţară. Acesta a transmis un comunicat în care a făcut următoarea declaraţie.

''Celor, care strigă că Shor se pregăteşte să fugă din ţară, le declar: Nici să nu speraţi! Eu nu am nicio intenţie să părăsesc Moldova şi să încalc legea, aşa cum visează cei care îmi vor răul. Eu rămân şi voi înălţa un oraş!''.
Shor explică şi decizia de a candida la fotoliul de primar al oraşului Orhei.
''Am luat decizia să candidez la funcţia de primar al oraşului Orhei. Într-o singură zi am adunat numărul necesar de semnături pentru a candida independent. Însă, unde-i unul, nu-i putere. Pentru realizarea planului ambiţios, pe care mi l-am propus, am nevoie de o echipă în Consiliul orăşănesc. De aceea, îmi inaintez candidatura, la postul de primar, din partea partidului «Ravnopravie». De ce Orhei? Pentru că acesta este oraşul meu. Din multe considerente. Din copilărie ştiu bine acest oraş şi îmi este drag. Aici au locuit rudele mele. Erau oameni respectaţi, medici, profesori, de care şi astăzi îşi amintesc de bine orheienii. Din Orhei este echipa mea, “Milsami”, care în doar 5 ani a devenit lider al fotbalului moldovenesc''
''Nu-mi doresc postul de primar pentru profit. Voi veni ca să investesc în oraşul Orhei. De asta se va convinge în curând fiecare orheian. În timp ce toţi vorbesc despre Europa, eu o voi construi. La Orhei''.


