Igor Dodon folosește imaginea lui Putin pentru a câștiga electorat
Maia Laguta a scris într-o postare pe facebook că Igor Dodon folosește imaginea lui Putin pentru a câștiga electorat. Laguta se referă la fotografiile în care Igor Dodon apare la masă cu președintele rus Vladimir Putin.
Maia Laguta a cerut Comisiei Electorale Centrale eliminarea din cursă a socialistului Igor Dodon, pentru că ultimul ar fi folosit imaginea preşedintelui Rusiei, Vladimir Putin, în actuala campanie electorală, fapt ce este interzis prin legislația electorală.
Democracy amintește că Igor Dodon împreună cu Zinaida Greceainîi s-a întâlnit și în toiul campaniei din 2014, cu preşedintele Rusiei, Vladimir Putin.
Imediat după asta, o fotografie de la acea întâlnire a apărut pe panourile electorale ale socialiştilor, care au împânzit toată ţara.



